Istoricul Școlii Saravale
Prima școală, după consemnările învățătorului Simeon Andron, cu două săli de clasă, a fost înființată în 1760 și a fost comună pentru români și sârbi până în 1859, când românii decid să aibă propria lor școală, al cărei local a fost schimbat și în 1876 și în 1890. Ca urmare a prosperității locuitorilor, în 1904 se zidește din fondul bisericii „Școala confesională ortodoxă română”, lângă biserica ortodoxă română construită tot în acea perioadă.
Dintre învățătorii școlii confesionale române s-a remarcat de departe personalitatea și îndelunga activitate a învățătorului Simeon Andron (1885–1932), de al cărui nume se leagă educația atâtor generații de școlari, înființarea corului bisericesc, a unei biblioteci școlare și a unei Societăți de cultură. Energic, cu spirit practic și mobilizator, plin de dragoste și devotament pentru meseria aleasă, figura sa proeminentă de harnic educator va rămâne pentru toate generațiile un simbol a ceea ce trebuie să fie un învățător care iubește și cinstește meseria.
Remarcabilă este și activitatea depusă la catedră de învățătoarea Ioana Minișan (1926–1965). Stimată și iubită de elevi și săteni pentru pasiunea, entuziasmul și dăruirea de care a dat dovadă în îndelunga-i carieră (39 ani), vrednica învățătoare și-a cucerit un loc de cinste binemeritat în cartea de onoare a Școlii din Saravale.
De menționat în continuare este faptul că din 1879, prin lege, se hotărăște predarea limbii maghiare ca obiect de învățământ obligatoriu în toate școlile elementare, deci și în Saravale elevii vor învăța această limbă.
Timp de trei ani elevii de gimnaziu vor învăța în școlile din satele învecinate: Igriș, Tomnatic sau Sânpetru-Mare, ca urmare a scăderii populației școlare, situația revenind la normal în 1954. Din 1948 însă, la școala sârbă se desființează ciclul gimnazial, școala germană încetându-și activitatea în 1944. Secție cu predare în limba germană va mai fi pentru puțin timp între 1971 și 1975.
Ca urmare a dezvoltării economice a satului, în perioada 1973–1975, pe lângă școală vor fi amenajate ateliere de lăcătușerie, de împletit sârmă, de confecționat mături și de croitorie, o sală de sport dotată cu toată aparatura necesară, o bază sportivă, precum și un internat și o cantină pentru copiii ciobanilor stabiliți în sat. Pentru asigurarea funcționalității corespunzătoare a procesului de învățământ, tot în 1975 începe construcția unui nou local de școală cu opt săli de clasă, laborator, bibliotecă și anexe, care va fi dat în folosință la 15 septembrie 1877 și în care învață de atunci și până în momentul de față elevii claselor I–VIII și cei ai secției sârbe, clasele I–IV. La vremea respectivă, școala din Saravale a fost printre puținele școli de la sate cu încălzire centrală, folosind ca resursă termică apa termală. Construirea și dotarea localului nou, conform cerințelor unui învățământ modern și de calitate, a fost făcută cu mobilier și materiale didactice corespunzătoare fiecărei discipline de studiu, în perioada în care la conducerea școlii s-a aflat profesorul de istorie Miu Ioan, care, cu pricepere, devotament, simț practic și înțelepciune, a condus destinul școlii timp de 26 de ani, în paralel cu activitatea la catedră.
Începând cu anul 2002, datorită creșterii numărului de elevi, procesul de învățământ s-a extins și în cele trei clase ale localului vechi al școlii, unde funcționa doar Grădinița PN Saravale. În 2006, prin efortul Primăriei Saravale, nou-înființate, au început să se modernizeze ambele localuri de școală, fiind îmbunătățite condițiile de studiu și dotarea școlii, care s-a făcut cu calculatoare de ultimă generație, mobilier funcțional, iluminat ecologic, ferestre termopan, grupuri sanitare moderne.
Modernizarea învățământului angajează toate cadrele didactice pe coordonata îmbogățirii formelor de organizare și desfășurare a activității educaționale, înnoirii tehnologiei didactice, transformării elevului din obiect de studiu în subiect al educației.